Questa che vi presento, è una bellissima poesia in dialetto calabrese, quando la lessi per la prima volta, tanti anni fa, mi vennero i brividi e credo che se un calabrese la legge ed è attaccato alla propria terra, si rende conto che quanto ha scritto il poeta Cenzo Grande è vero, la Calabria è una terra meravigliosa…tutta da scoprire…piena di bellezze naturali e di cultura; ancora oggi come nell’antica Grecia.. nella nostra cultura “l’ospite è sacro”.
Quandu Cristu pittau lu Paradisu,
li carni li grundavanu suduri,
ma soddisfattu e cu lu voltuarrisu,
ca ndovinatu avia ogni culuri.
Poi vitta la Calabria annigricata
vedendu ca restau tantu culuri
la fhazzu puru ad idha na pittata.
Cu a stessa volontà e cu u stessu amuri.
Cchiù de centu li virdi celestiali
mu pitta tutta a Sila e l’olivari,
fhicundiani adorni dei sipali,
l’aranci assema ai vigni e li fhicari.
Ntra u margiu sponzijau tutti i culuri
u stessu cuamu fhicia u Paradisu
spuntaru ammenzu l’erva tanti fhiuri
ma unu nesciu e cchiù, ch’è u fiordalisu.
D’azzurru li resta una vasca chijna,
ma nenta cchiù sapia chi avia de fhara,
poi de tri canti tutta li la mina,
e dissa: chistu cca’ lu chiamu mara.
Com’era idhu affacciatu da u barcuni,
da contentezza cchiù non da potia,
poi mina lu pinneddhu a curramani,
e dissa: “Eu cchiù non da fhazzu comu attia”
(Cenzo Grande)
Bellissima, è proprio il ritratto della Calabria!!!
Ciao, bacioni Teresa.
"Mi piace""Mi piace"
Grazie, da buona “Calabrese DOC” che sei hai attestato che è proprio l’immagine della nostra amata “Terra”. Grazie.
"Mi piace""Mi piace"